Concurs de Urbanism şi Arhitectură

Art 1

Ambasada Franţei din Republica Moldova în colaborare cu Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor şi Primăria Municipiului Chişinău și-a propus să revalorizeze spaţiul public din str. 31 august 1989, perimetrul Grădina Publică Ştefan cel Mare, de la str. Maria Cebotari până la strada Puşkin” – transformând acest spaţiu prin unul pietonal, prin regenerare – reabilitare a zonei cu statut protejat din Nucleul Istoric al Chişinăului, – „Amenajarea zonei neprotejate, spaţiul public – Circul din Chişinău şi zona adiacentă din bd. Renaşterii.
În acest scop, Ambasada Franţei din RM, Agenţia de inspectare şi restaurare a monumentelor în colaborare cu Primăria mun. Chişinău lansează concursul naţional de arhitectură şi urbanism. Mesajul este adresat tuturor arhitecţilor-urbanişti din Republica Moldova (instituţiilor de proiectare de stat şi private, studenţilor din mediul universitar antrenat în acest domeniu).

Scopul concursului este să selecteze cel mai bun concept spațial-urbanistic pentru zonele protejate şi neprotejate, astfel ca în perspectivă aceste spaţii vor fi parte din infrastructura turistică a oraşului, un spaţiu demn şi reprezentativ pe plan național și important la scară europeană.

Concursul are drept intenție de a atrage atenţia specialiştilor în domeniul arhitecturii şi urbanismului, persoane fizice şi juridice licenţiate în domeniu, ce sunt motivate în planificarea urbană şi dezvoltarea durabilă a oraşului, de asemenea concursul vrea să deschidă calea către o intervenție arhitectural-urbanistică de înaltă ținută, care să creeze o infrastructura reprezentativă și atractivă pentru publicul larg al noului mileniu, punând în valoare importantele monumente istorice ale capitalei (Grădina Publică Ştefan cel Mare, Muzeul Naţional de Istorie, Biblioteca Naţională, Muzeul Naţional de Artă a Moldovei) – pentru zona protejată, şi Clădirea Circului din Chişinău, bd Renaşterii – pentru zona neprotejată.

Articolul este preluat de pe site-ul AIRMM, fiind preluat odată cu lansarea acestui site (Iunie 2016). Sursa: https://airmc.wordpress.com/2016/03/04/concurs-de-urbanism-si-arhitectura-2/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *